EUTANASIA

EUTANASIA

   Cuvântul "eutanasie" s-a format având la origine două cuvinte din limba greacă - eu şi thanatos - semnificând, ad literam, "o moarte bună". În zilele noastre, "eutanasia" este percepută ca fiind actiunea de a provoca o moarte bună - "moartea din compasiune", în care o persoană A pune capăt zilelor unei persoane B. Această semnificație a termenului evidențiază două aspecte importante ale actiunii de eutanasiere. În primul rând, eutanasia presupune luarea în mod intenționat a vietii unei persoane; iar în al doilea rând, faptul că se pune capăt acelei vieți cu scopul de a curma suferințele persoanei respective - de obicei, deoarece aceasta suferă de o boală incurabilă sau aflată într-o fază terminală. Aceste aspecte disting eutanasia de alte forme de a lua viața unei persoane.

   Compasiunea pentru o persoană care suferă de o boală incurabilă şi, în cazul eutanasiei voluntare, respectul pentru autonomie au reprezentat argumentele principale ale celor care au susținut aspectul moral al eutanasiei. În prezent, există o vastă susținere a anumitor forme de eutanasie, iar multi dintre filosofii contemporani au afirmat că eutanasia poate fi apărată din punctul de vedere al moralei. Opozitia oficială a religiei (de exemplu, cea a Bisericii Romano-Catolice) rămâne oricum neschimbată, iar eutanasia activă este în continuare considerată o crimă în toate țările, cu exceptia Olandei. În cazul acestei țări, începând cu anul 1973, pe baza unei serii de cazuri juridice s-au stabilit condițiile în care doar medicii pot practica eutanasia: decizia de a muri trebuie să fie voluntară şi să apartină unui pacient informat; trebuie să existe o boală fizică sau psihică pe care bolnavul să o considere insuportabilă; să nu existe altă modalitate (pentru pacient) de a îmbunătăti situatia; doctorul trebuie să se consulte cu un alt specialist în domeniu.
Înainte de a analiza în profunzime argumentele pro şi contra eutanasiei, este necesar să se facă o serie de distincții. Eutanasia poate avea trei fonne : voluntară, nevoluntară şi involuntară.

     Eutanasia voluntară, nevoluntară şi involuntară
Unnătorul exemplu este un caz de eutanasie voluntară:
Mary F. suferea de o boală care se agrava în ritm rapid. Ea ajunsese în faza în care era aproape in totalitate paralizată şi, periodic, avea nevoie un tub respirator pentru a o menţine în viaţă. Suferea foarte mult. Ştiind că nu mai exista nici o speranţă şi că lucrurile se vor înrăutăţi, Mary F. îşi dorea să moară. I-a cerut medicului său să îi administreze o injecție letală care să îi curme viața. După ce s-a consultat cu familia sa şi cu membrii echipei de medici care o îngrijeau, doctorul H i-a administrat injecția solicitată, iar Mary F. a decedat.
Cazul lui Mary F. este un caz evident de eutanasie voluntară; adică acţiunea de eutanasiere a fost săvârşită de către A la cererea lui B. Există o legătură strânsă între eutanasia voluntară şi sinuciderea asistată, caz în care o persoană o asistă pe alta când aceasta din unnă îşi ia viata - de exemplu, când A obtine medicamentele care îi vor permite lui B să se sinucidă.

     Eutanasia poate fi voluntară chiar şi în cazul în care persoana nu mai este capabilă să îşi exprime dorinta de a muri în mometul în care i se curmă viața. Se poate considera că o persoană şi-ar dori să moară dacă s-ar afla într-o situatie în care, aflată într-o stare de suferință şi de boală incurabilă, în urma unui accident care i-a afectat în mod definitiv facultățile mintale, nu ar mai putea decide între viață şi moarte. Dacă, încă din momentele de luciditate, persoana respectivă şi-a exprimat dorința de a muri dacă ar ajunge într-una din situațiile de mai sus, atunci se consideră că persoana care îi curmă viața în circumstanțele corespunzătoare acționează la cererea acesteia şi realizează un act de eutanasie voluntară.

    Eutanasia este nevoluntară în cazul în care persoana a cărei viată este curmată nu poate alege între viaţă şi moarte în mod independent - de exemplu, pentru că suferă de o boală incurabilă sau este vorba despre un nou-născut handicapat, sau din cauza unei boli sau a unui accident care au transformat o persoană aptă într-o persoană incapabilă definitiv, fără ca acea persoană să fi precizat anterior dacă ar accepta eutanasia în anumite condiţii.
Eutanasia este involuntară în cazul în care este aplicată unei persoane care ar fi putut să îşi dea sau nu consimțământul, dar nu l-a dat - fie pentru că nu i s-a cerut, fie pentru că i s-a cerut, dar nu şi l-a dat, dorindu-şi să trăiască. Deşi cazurile clare de eutanasie involuntară sunt relativ rare (de exemplu, când A o împuşcă pe B fără ca B să îşi fi dat consimțământul de a fi salvată din mâinile unui torţionar sadic), s-a afirmat că unele practici medicale acceptate (cum ar fi administrarea dozelor din ce în ce mai mari de calmante care duc la moartea pacientului sau neaprobarea opririi tratamentului care menţine pacientul în viaţă) pot să conducă la eutanasie involuntară.

      Eutanasia activă şi cea pasivă
Până acum, am definit "eutanasia" într-un sens mai flexibil ca "moarte din compasiune", adică A provoacă moartea lui B, de dragul acestuia. Totuşi, există două modalităţi prin care A poate realiza acest lucru: A poate să îl omoare pe B administrându-i, de exemplu, o injecţie letală; sau A îl poate lăsa pe B să moară prin încetarea tratamentului care îl menţinea în viaţă. Cazurile care se încadrează în prima categorie sunt numite cazuri de eutanasie "activă" sau "pozitivă", în timp ce acelea care sunt incluse în cea de-a doua categorie sunt considerate cazuri de eutanasie "pasivă" sau "negativă". Toate cele trei forme de eutanasie enumerate anterior -  voluntară, nevoluntară şi involuntară - pot să fie ori pasive, ori active. Dacă modificăm câteva aspecte ale cazului lui Mary F., acesta devine unul de eutanasie pasivă, voluntară:
Mary F. suferea de o boală care se agrava in ritm rapid. Ea ajunsese in faza in care era aproape în totalitate paralizată şi, periodic, avea nevoie de un tub respirator pentru a o menţine in viată. Suferea foarte mult. Ştiind că nu mai exista nici o speranţă şi că lucrurile se vor inrăutăti, Mary F. îşi dorea să moară. I-a cerut medicului său să nu mai fie conectată la tubul respirator data următoare când va avea nevoie de acesta. Medicul a fost de acord cu dorinţa lui Mary, a instruit personalul medical care se ocupa de ea, iar Mary a murit opt ore mai târziu din cauza unei insuficiente respiratorii.
Potrivit unei conceptii destul de des întâlnite, atât omisiunile, cât şi actiunile pot constitui eutanasie. Biserica Romano-Catolică, în cadrul Declaraţiei asupra eutanasiei, defineşte, de exemplu, eutanasia ca fiind "o actiune sau omisiune care prin ea însăşi sau cu intentie cauzează moartea" (1980, p. 6).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *