DREPTATEA
Din cele patru virtuți fundamentale, dreptatea este singura virtute bună la modul absolut, „absolut desăvârșită pentru că exercitarea ei este cea a unei virtuţi perfecte; şi este absolut perfectă pentru că cel ce o posedă poate face uz de virtutea sa şi în favoarea altora, nu numai pentru sine.”
Oprindu-se asupra noțiunii de drept ca proprietate ce o atribuim oamenilor și actelor lor, 
Aristotel relevă notele de legalitate și egalitate cuprinse în dreptate astfel încât va fi considerat drept cel ce lucrează după lege, şi cel ce respectă egalitatea. Omul drept nu încalcă legile, interesele legitime ale altuia, dreptul în general sau drepturile persoanelor, este omul care ia ce i se cuvine (nici mai mult, nici mai puțin) din cele bune, avantajoase și din cele „rele în sine”.
Așadar încălcarea legii este act de nedreptate odată ce „toate dispoziţiile legale sunt într-un anume sens drepte; şi, întrucât tot ce se stabileşte prin legislaţie este legal, putem afirma că fiecare dintre aceste prescripţii este dreaptă.” Legea pe de o parte prescrie în legătură cu virtuțile iar pe de altă parte instituie interdicții in legătură cu viciile – „fiecare cetăţean să se comporte ca un om curajos (de exemplu, să nu-şi părăsească locul pe câmpul de luptă, să nu fugă şi să nu-şi abandoneze armele), să aibă o atitudine moderată (de exemplu, să nu comită adulterul sau acte de violenţă), să fie amabil (de exemplu, să nu lovească şi să nu insulte)”. Corelând virtutea cu legea, Aristotel socotește dreptatea drept „virtute perfectă”, „o suverană a virtuţilor, mai strălucitoare decât luceafărul de seară, mai strălucitoare decât luceafărul de zi” iar odată ce omul bun practică virtutea nu numai pentru sine ci și pentru ceilalți, dreptatea nu reprezintă o parte a virtuții ci „virtutea în intregime”.
Întărind acest ultim sens al termenului, Andre Comte-Sponville vede în dreptate „orizontul tuturor virtuţilor şi legea coexistenţei lor”. Spiritul de dreptate dă sens celorlalte virtuți: prudență, curaj, cumpătare chiar iubire, care în absența dreptății, sau în lipsa unei voințe bune, drepte, și-ar pierde aspectul moral. A te conduce conform spiritului de dreptate înseamnă a nu te considera deasupra deasupra legilor sau a celorlați, dreptatea însemnând legalitate și egalitate. Virtutea dreptății o regăsim în efortul prin care rezistăm tentației de a pune propriul „eu” mai presus de orice și de a sacrifica totul conform interesului propriu. Dreptatea, contrariu al egoismului (lucru pe care-l putem spune cu referire la toate virtuțile), se apropie cel mai mult, dintre toate virtuțile, de altruism sau de iubire, așadar de singurul altruism adevărat. Iubirea de care este omul capabil însă i-ar favoriza acestuia acțiunea dreaptă cel mult față de prieteni. Exercițiul virtuții dreptății îl situează pe om (undeva la mijloc) între iubirea de sine și altruism semănând mai mult cu altruismul. Aici se realizează echilibrul care constă în a da fiecăruia ceea ce i se cuvine, a nu înclina balanța în favoarea nimănui, lucru care în ultimă instanță înseamnă a nu lăsa iubirea de sine să ne conducă deciziile și a păstra conștiința situării asimetrice a dreptății față de egoism și altruism.
Cerințe:
În secvența de la minutul 35.47, din pelicula Les Misérables, film în regia lui Tom Hooper, personajul Jean Valjean, interpretat de către Hugh Jackman ia decizia de a se preda tribunalului, fiind urmărit de mai mulți ani pentru nerespectarea condițiilor eliberării sale anterioare.
a)Precizați motivele ce au stat la baza deciziei și acțiunii de a se preda.
b)Apreciați moralitatea acțiunii sale din perspectiva dreptății (a spiritului de dreptate).
*Pentru rezolvarea cerințelor utilizați următoarele resurse bibliografice:
Aristotel, Etica nicomahică
Cozma, Carmen, Introducere în aretelogie
Comte-Sponville, André, Mic tratat al marilor virtuți
**Răspundeți la cerințe în caseta de dialog (COMMENT) sau încărcați un fișier text care să conțină răspunsurile.