Familia ca instituţie socială
Familia reprezintă un grup de oameni care relaţioneaza în baza unor legături de sânge, de mariaj sau de adopție. Acestea sunt, în fapt, cele trei forme de relaţii pe baza cărora se pot întemeia familiile. Relaţiile dintre membrii familiei sunt relaţii de rudenie. Rudenia poate fi, la rândul ei, biologică, bazată pe legături ’’de sânge’’, sau socială, prin căsătorie.
Familia, ca instituţie socială, deţine în societate câteva funcţii principale. Acestea sunt:
a) funcţia de status se referă la faptul că, în mod uzual, cele mai importante statusuri ale unei persoane sunt oferite de familie ( fiu/fiică, soţ/soţie, mamă/tată etc.);
b) funcţia afectivă se referă la faptul că orice fiinţă umană îşi găseşte echilibrul afectiv, în primul rând, în cadrul familiei;
c) funcţia protectivă se referă la faptul că oamenii sunt protejaţi, în orice societate, în primul rând, de instituţia familiei, şi mai apoi de alte instituţii;
d) funcţia economică se referă la faptul ca familia reprezintă o unitate economică, din perspectiva asigurării resurselor necesare fiecărui individ-membru al familiei, în ce privește consumul de bunuri dar și al producției acestora;
e) funcția de socializare, prin care se asigură învațarea comportamentelor, abilităților, competențelor necesare fiecarei persoane pentru a putea să traiască și să evolueze în context social;
f) funcția de reproducere este una biologica și socială în același timp, presupunând dezvoltarea demografică a unei societăți.
Tipologia familiei
În dimensiunea istorică, există o tipologie variată a acestei instituții. Tipul cel mai răspândit astăzi îl reprezintă familia nucleară. Aceasta este familia formată din membrii a cel mult două generații care trăiesc în aceeași gospodărie. O specie a familiei nucleare o reprezintă familia monoparentală, denumire utilizată pentru a desemna familiile în care copiii sunt crescuți doar de unul dintre părinți.
Opusă familiei nucleare este familia extinsă. Aceasta este formată din membrii a mai mult de două generații care, și în acest caz, trăiesc în aceeași gospodărie.
Norme ale familiei
O analiză a instituției familiei, relevantă pentru înțelegerea modului ei de funcționare, o oferă analiza normelor pe baza cărora ea funcționează.
Normele de căsătorie: sunt normele sociale care reglementează alegerea partenerilor. Astfel, putem distinge două tipuri mari de căsătorie:
Căsătoria endogamă: presupune alegerea partenerului din interiorul grupului din care facem parte;
Căsătoria exogamă: se referă la casatoria ”in afara” grupului.
Normele de căsătorie endogamă pot lua forma unei presiuni sociale care ne determină să ne căsătorim cu persoane cu un status social similar cu al nostru: românii cu români, rromii cu rromi, tinerii cu tineri, etc.
Cele mai impotante norme de căsătorie sunt normele de incest. Ele interzic relațiile sexuale între părinți și copii, frați și surori, între copii și bunici, în general între rude de gradul unu și doi, în unele societăți mergandu-se până la mai multe grade de rudenie.
Normele care reglementează numărul partenerilor: acestea precizează cu câte persoane ne putem căsători în același timp. Putem distinge astfel două tipuri mari de căsătorii sau familii:
Căsătoriile de tip monogam se încheie între un singur bărbat și o singură femeie.
Căsătoriile de tip monogam sunt foarte răspândite astăzi, însă ele ridică unele probleme. S-a invocat, spre exemplu faptul că o căsătorie de tip monogam nu mai există în realitate dacă este permisă instituția divorțului deoarece, în fapt, o femeie sau un bărbat pot avea în decursul vieții mai mulți copii cu mai mulți soți sau soții, chiar dacă au avut un singur partener în același timp. Din acest motiv, unii autori au preferat termenul de monogamie serială, care ar corespunde mult mai bine modelului familiei contemporane.
Normele de autoritate: sunt normele care privesc conducerea și exercitarea puterii la nivelul familiei. Potrivit acestor norme, putem avea familii patriarhale, matriarhale și familii bazate pe norme de exercitare comună a puterii. O mare parte a istoriei, familiile au fost de tip patriarhal, puterea fiind exercitată de tata. Matriarhatul presupune un tip de familie în care conducerea și autoritatea este exercitată de către mama. În societatea contemporană cel mai des întâlnite sunt cazurile în care autoritatea este împărțită de către soți.
Normele de locație: sunt normele care stabilesc unde se întemeiază gospodăria unei noi familii. Aceste norme pot fi de:
Patrilocație când noua familie poate să se stabilească în gospodăria părinților băiatului;
Matrilocație când noua familie poate să se stabilească în gospodăria părinților fetei;
Neolocație când se întemeiază o nouă gospodărie.
Neolocatia este cea mai răspândită normă contemporană de locație, însă respectarea ei depinde, de resursele pe care se poate baza o nouă familie.
Normele pentru alegerea partenerului: în societatea contemporană considerăm uzual fapul că atracția reciprocă și afectivitatea reciproc împărtășită constituie baza selecției partenerilor. În realitate, există mult mai multe norme și factori care reglementează aceasta selecție
Una din normele de alegere a partenerului o reprezintă homogamia. Această regulă indică faptul că selecția partenerilor se face pe baza asemănării acestora din punctul de vedere al statusurilor pe care le dețin (al nivelului de instruire, de educație, al clasei sociale, al religiei etc.). Homogamia ne explică de ce majoritatea căsătoriilor se produc între persoane care se aseamănă din punct de vedere al condiției lor sociale, economice și culturale. Un alt factor important în alegerea partenerilor este proximitatea. Cu alte cuvinte, preferăm parteneri care sunt mai aproape de noi, cu care ne-am obișnuit. Psihologii sociali au descoperit că, în numeroase cazuri, aprecierea anumitor indivizi este legată de cât de des interacționăm sau ne vedem cu aceștia.
Divorțul și căsătoria
Căsătoria este o instituție socială, ca și divorțul. Divorțul are ca funcție desfacerea (anularea) căsătoriilor. Deși aparent sunt polare, cele două instituții funcționează foarte diferit. Dacă, spre exemplu, căsătoriile se pot încheia relativ ușor în orice societate, divorțul presupune întotdeauna și oriunde un procedeu mult mai complicat, existând chiar societăți unde este interzis. Acest lucru este firesc pentru că orice societate caută să promoveze prin toate mijloacele instituția familiei.
În orice societate, există incomparabil mai puține divorțuri decât căsătorii. Numărul divorțurilor este important și se măsoară printr-un indicator special care se numește divorțialitate și care reprezintă numărul de divorțuri la o mie de căsătorii. Creșterea ratei divorțialității indică existența unor probleme în respectiva societate.
Factori care conduc la instabilitatea familiilor:
Vârsta: diferențele foarte mari de vârstă între soți (de cel puțin zece-cinsprezece ani) constituie o sursă majoră a instabilității. Pe de altă parte, vârsta similară, în condițiile în care partenerii au mai puțin de 22-24 de ani, reprezintă, o sursă de instabilitate. Căsătoriile cele mai stabile sunt cele în care soțul are o vârstă cu 2-4 ani mai mare decât soția.
Șocurile în familie: experiențele traumatizante de la nivelul familiei, moartea copiilor, a unor rude foarte apropiate, pierderile materiale importante, pot conduce la tensiuni capabile să crească instabilitatea familiei.
Nevoia de îndepărtarea a unuia dintre soți sau de una sau de ambele familii din care provin partenerii: conjunctura în care unul dintre soți doreşte să trăiască departe de propria familie sau de aceea a soțului / soției, iar celălalt partener nu dorește acest lucru generează instabilitate.
Diferențe sociale, economice sau culturale majore între cei doi soți: diferențele semnificative și lipsa preocupării partenerilor pentru atenuarea deficiențelor de comunicare pot genera tensiune și conflict.
Instabilitatea familiilor din care provin partenerii: modelele de familii conflictuale, monoparentale, în cazul unuia dintre soți, cresc șanșele de instabilitate din cauza existenței unui posibil efect de socializare în această direcție.
Femeia rămâne însărcinată înaintea căsătoriei sau în primul an de mariaj: dacă femeia este deja însărcinată înaintea căsătoriei este posibil ca acesta să fi fost motivul major al mariajului, ceea ce nu este suficient pentru stablitatea viitoare a relațiilor de familie. De asemenea, obținerea de către cei doi soți, într-un timp relativ scurt a statusului de părinte și al celui de soț / soție, poate constitui o situație fustrantă, rolurile asociate acestor statusuri fiind dificile și implicând un mod de viață total diferit față de cel al unei femei tinere nemăritate sau al unui bărbat necăsătorit.
Alternative la familia clasică:
Familia de tip poligam: (în fapt, este vorba de poliginie) este un tip de familie des întâlnit în unele state arabe și orientale.
Căsătoria de tip homesexual: a devenit legală în unele societăți. Această formă a familiei, ridică semne de întrebare referitoaree la asigurarea funcției de reproducerea și de socializare.
Coabitarea consensuală: presupune ca două persoane să trăiască în conum, ca o familie, însă în afară unei căsătorii formale. Coabitarea consensuală este de două tipuri: coabitarea consensuală premaritală și coabitare consensuală propriu-zisă, atunci când cei doi decid să trăiască permanent în acest mod. Numărul coabitărilor consensuale a crescut în ultimele decenii.
Cerințe:
1.Identificați secvențele din pelicula Labor Day, film în regia lui Jason Reitman, în care sunt ilustrate funcțiile familiei și descrieți succint scenele care surprind funcțiile familiei;
2.Precizați tipurile de familie care apar în pelicula Labor Day;
3.Precizați ce factori de instabilitate din interiorul familiei au condus la divorțul dintre Adele, personaj interpretat de către Kate Winslet și soțul acesteia, tatăl lui Henry (Gattlin Griffith);
*Pentru rezolvarea cerințelor utilizați Manualul de sociologie;
**Răspundeți la cerințe în caseta de dialog (COMMENT) sau încărcați un fișier text (Choose File) care să conțină răspunsurile.